Vorbesc din ce in ce mai mult cu mine si nu-mi plac lucrurile pe care mi le spun. Nici macar nu incerc sa ma contrazic pentru ca ma cunosc si stiu ca am dreptate. Asa ca fug... ma refugiez langa malul marii unde zgomotul valurilor imi acopera de obicei trairile schizofrenice. De obicei... Anul asta, liniste!!! Marea adormita, valurile fara glas, in capul meu stolurile de pasarici (mai in gluma, mai in serios fix la asta se reduce tot) se certau, fara oprire, ca intr-o dimineata de primavara. Au incetat doar vineri seara cand mirosul de plante mai mult sau mai putin legale si cascadele de licori bahice care-mi curgeau pe gat au reusit sa ma aduca in starea asta:
